Fotografia Alexandrei Hulea alăptându-şi gemenii la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, realizată de Cristina Nichituş Roncea în cadrul campaniei “Alăptarea e Iubire” a fost selectată în cadrul unui concurs internaţional pentru a fi una din cele patru care au ilustrat coperta prestigioasei publicaţii Journal of Human Lactation (JHL – numărul 1, vol 30, februarie 2016) a celei mai importante organizaţii de specialitate din lume, International Lactation Consultant Association (ILCA – Asociaţia Internaţionala de Consultare în Alăptare), cu sediul în North Carolina (Carolina de Nord), SUA.
“Alexandra Hulea are o poveste minunată privind alăptarea gemenilor. Dupa un început dificil, cu ajutorul unui consultant certificat IBCLC, a trecut de primele 6 luni de alăptare exclusivă, iar alăptarea continuă”, scrie consultantul în alăptare Mara Popescu din partea partenerului principal al campaniei, Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare. “Mulţumesc Mara! Mulţumesc Cristina! Mulţumesc soţului meu, Florin, cel mai minunat şi dedicat tatic!”, a comentat tânăra mămică la aflarea veştii.
Fotografii ale campaniilor de alăptare şi purtare sănătoasă a copilului, reallizate de Cristina Nichituş Roncea la Muzeul Satului împreună cu mămicile Asociaţiei pentru Alăptare şi Consultanţă în Alăptare au fost apreciate şi de Revista Familiei, editată în Israel de Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, care a publicat o pagină specială dedicată expoziţiei “Alăptarea e Iubire”, de la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, co-finanţată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Mulţumim tuturor!
Comment