Concursul “De-a Buşilea prin Muzeul Satului” a ajuns la a treia ediţie consecutivă. Sponsorizat ca şi in anii trecuti de AQUA Carpatica şi desfăşurat pe pajiştile celui mai vizitat Muzeu al Bucureştilor, superbul Muzeu al Satului ctitorit de Dimitrie Gusti, Concursul se adresează copilaşilor care au început să ia o viteză cât de mică de-a buşilea. Nu sunt uitaţi nici frăţiorii lor mai mari, care pot alerga la un mini-cros sau se pot delecta la Atelierele de Modelaj, Decoraţiuni şi Pictură cu mânuţele şi picioarele. Copilaşii mai mari sunt asteptaţi şi la o piesă de teatru susţinută de Opera Comică pentru Copii.
Toţi copiii participanţi la cele două concursuri pentru bebeluşi şi frăţiori se vor putea hidrata şi vor primi câte un mic premiu de la #AQUACarpaticaKids şi, de asemenea, de la Indragostit de Romania – Leon Magdan, Profesorul de joaca, câte o carte cadou, aparută la Editura Mateiaş. Premiile cele mari, pentru Locurile I, II şi III la Concursul “De-a Buşilea prin Muzeul Satului” cât şi alte premii speciale sunt asigurate de SMYK All for Kids, L A L I – natural wear şi Photography Studio – Kids & Family.
După Concurs va avea loc şi un Atelier pentru Părinţi cu subiecte de la beneficiile alăptării la creşterea şi educarea copiilor, susţinut de specialişti de la Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia Bucuresti, Muzeul Satului şi Scoala Familiei. Dr. Roxana Iliescu, consultant în alăptare și medic la Spitalul Filantropia, va răspunde întrebărilor legate de beneficiile alăptării prelungite, până la 2 ani și peste. Roxana Puiu, psiholog și trainer la “Școala Familiei”, va răspunde întrebărilor legate de crearea relației armonioase cu copilul și încurajarea independenței copilului mic. Iar Ioana Maria Moldovan, prezentatoare PRIMA TV, ne va povesti despre beneficiile nașterii naturale, alăptare și din experiența ei de mamă de bebeluș.
Concursul de-a buşilea, care va fi înregistrat de Centrul de Creație pentru Film Documentar și Scurt metraj, se va desfășura pe un spaţiu special amenajat pentru bebeluşi pe Pajistea denumită Salonul de Dans din SATUL NOU, începând cu ora 11.00, urmat de mini-crosul pentru fraţiori mai mari până în 5 ani şi Festivitatea de Premiere iar Atelierul pentru Părinţi va avea loc în Gospodaria Moişeni între 13.00 şi 14.00 cu posibilitatea de prelungire în funcţie de întrebările părinţilor. ÎNSCRIERILE încep la ora 10.00.
Pe tot parcursul zilei vă veţi putea bucura pe aleile Muzeului Satului şi de Târgul de “Sfânta Maria Mică” – Naşterea Maicii Domnului cât şi de o Expoziţie de Fotografii realizată de Cristina Nichitus Roncea.
După Concurs şi Conferinţă, doritorii pot participa la o “Călătorie prin copilăria românilor”, un Ghidaj tematic de descoperire a patrimoniului legat de familia cu copii în satul de altădată. Ziua se va încheia cu un concert susţinut de Corul de copii Cantus Mundi Romania Romania şi Simfonia Mundi, partener Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin”. Fotografii, relatări şi filmari de la ediţiile precedente puteţi găsi la rubrica de comentarii a Evenimentului FB. Vom reveni cu alte detalii şi noutăţi până pe 7 septembrie.
Va aşteptăm cu drag!
2 Comments