Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” în colaborare cu PhotographyStudio.Ro organizează în ziua de 9 septembrie 2017, între orele 10.00 – 16.00, evenimentul “De-a bușilea prin Muzeu”.
Concursul central, care dă numele evenimentului, va fi o intrecere a bebeluşilor, de-a buşilea, premiată cu ursuleţi şi, pentru părinţii câştigătorului, cu un aparat foto compact oferit de PhotographyStudio.Ro.
”Un concurs mult aşteptat, prin care, la celălalte ediţii, sperăm să descoperim şi premiem cel mai rapid bebeluş din România!”, afirmă organizatorii.
Proiectul face parte din programul de pedagogie muzeală al Muzeului Satului, intitulat “Universul Meu – Poveștile”, și îşi propune să aducă la muzeu familii cu copii mici, viitori părinți și bunici în ziua prăznuirii Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.
Evenimentul va cuprinde o masă rotundă cu tema ”Nașterea la români”, la care vor participa cunoscutul etnolog Dr. Doina Ișfănoni, consultantul în alăptare Mara Popescu, vicepreședinte Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare și preotul… Georgian Tudor de la Biserica Buna Vestire din Giurgiu; moderator: Iuliana Grumăzescu. Invitaţii vor vorbi despre maternitate, taina botezului, familie, secretul fericirii – petrecerea unui timp de calitate în familie, familiarizarea tinerelor mame din comunităţile urbane cu valorile şi semnificaţia maternităţii în familia tradiţională.
De asemenea, va fi parcursă şi o Călătorie prin copilăria românilor, prin prezentarea de către sociologul Cornel Dumitrescu a unei serie de gospodării din muzeu, unde sunt obiecte ce fac parte din universul unui preşcolar: suport premergător în gospodăria Ieud, leagăn pat în gospodăria Jurilovca, leagăn şi jucărie din cârpe în gospodăria Drăguş, ş.a..
Nu vor lipsi atât de apreciatele de către public Ateliere interactive de modelaj în lut și cusut ii pentru copii şi părinţi, un atelier distractiv pentru cei mici, de Pictură cu mânuţele şi picioarele, și piesa de teatru “Gainușa Corcodușa, muzicant de soi” realizată de Teatrul Juxi Magic.
Pe tot parcursul evenimentului, la “Căpiţa cu fotografii” se va putea viziona o Expoziţie foto realizată de Cristina Nichituş, care va oferi spre finalul manifestării de pe Pajiștea Moișeni şi Mini-şedinţe foto familiilor îmbrăcate în ii. Iar la “Copacul cu suzete” părinții sunt invitați să lase drept amintire suzeta copilului pentru a marca încheierea unei etape din viaţa sugarului şi trecerea la cea de preşcolar. Proiectul “De-a buşilea prin muzeu” va avea mai multe ediţii. Vizitatorii pot târgui produse meșteșugite de la creatorii populari, colecționarii și artiștii plastici prezenți la Târgul de Sf. Maria (8 – 10 septembrie 2017) aflat în desfășurare.
Sursa: Q Magazine
Radio Itsy Bitsy transmite de la faţa locului. AQUA Carpatica oferă cea mai bună apă părinţilor.
Evenimentul FB AICI – De-a busilea prin Muzeul Satului
Comment