Dragi prieteni,
Suntem acasă și, dincolo de greutățile acestor zile, ne bucurăm că suntem împreună și realizăm, încă o dată, cât de importantă este Familia.
Am fost împreună și v-am fotografiat prichindeii încă de când erau în burtică, așa cum suna inspirat reclama noastră de Crăciun de la Radio ItsyBitsy. Mulți dintre copiii voştri au crescut sub ochii noștri, transformându-se mirific, din niște gâgâlici numai ochi și zâmbet, în flăcăi viteji și domnișoare sensibile. Sesiunile foto de acum niște ani ne stau și vă stau în fișiere drept amintiri de neuitat.
Ne e dor de copii și de fotografiat căldura fiecărei familii dar acum, ca toată lumea, suntem acasă și răsfoim dulapul cu amintiri. Și realizăm că, dacă nu vă mai putem surprinde bucuriile de sărbători sau de venirea primăverii cu cireșii ei înfloriți (deveniți brusc invizibili pentru cei mai mulți dintre noi), măcar putem să fim împreună prin proiectele noastre. Fotografii, după cum probabil vă închipuiți, riscă să-și pună lacăt definitiv studiourilor după această perioadă indefinită ca termen. Avem nevoie de voi online dar și offline.
Iată cum:
ONLINE
Cel mai simplu mod:
? Intrați pe Pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/photography.studio.ro/ – comentați când vedeți ceva care vă place, distribuiți o postare, o fotografie sau un album și etichetați-ne.
OFFLINE
Haideți să ne ajutăm împreună! Alegeți una dintre propunerile noastre de mai jos și fiți alături de noi așa cum și noi vrem să rămânem alături de voi:
? Pentru că am realizat din nou cât de importantă este fotografia printată, amintirea copilăriei părinților și a copilăriei voastre dar şi a copiilor voştri, vă propunem să ne încredințați această sarcină, de a vă realiza pagină cu pagină Albumul de Familie, pe care îl vom tipări și vi-l vom oferi fără nici o deplasare a voastră, inclusiv la adresa părinților, ca o surpriză în această perioadă de stat acasă și chiar și ca un cadou minunat de Paști. Fotografa voastră este autoarea a patru Albume de Fotografie, de la sfaturi pentru tinere mămici și despre alăptare la lumea credinței din România, apărute la edituri consacrate și premiate pentru calitatea lor artistică de foruri profesionale. Așadar, vom aranja paginarea, împreună cu textele pe care le doriți și produsul final va fi o încântare pentru toată lumea. Alegeți fotografiile preferate din ședintele foto realizate la noi și veți avea într-o săptămână, la ușa voastră sau a părinților, finilor sau nașilor, Albume Foto de cea mai bună calitate, pentru voi, pentru copii, bunici și rude apropiate. Detaliile tehnice, mai jos.
Va așteptăm așadar atât cu alegerile voastre din fotografiile realizate la noi cât și, dacă doriți, cu cele mai frumoase fotografii din arhiva voastră digitală sau de familie. Vizionați-le acum împreună cu copiii și faceți selecția fotografiilor pe care nu ați vrea să le pierdeți. Acelea sunt fotografiile care le vor rămâne lor amintire și în amintire. Aceste momente frumoase sunt parte din moștenirea familiei voastre.
[responsive-flipbook id=”anastasia_si_antonia”]
? Chiar dacă stăm în casă, zile de naștere și aniversări vor urma. Vă oferim de-acum vouchere personalizate, cu o reducere de 10%, pentru ședinte foto cadou pe care să le puteți trimite celor dragi în variantă digitală.
Vă asigurăm ca va fi un cadou foarte apreciat, mai ales în aceste momente. Voucherele nu au un termen de valabilitate, cei care le primesc le vor putea folosi oricând vor dori. Și așa ne veți ajuta și pe noi să trecem cu bine această criză.
Puteți oferi Ședinte foto “Mama și copilul”, mini-sesiuni sau ședinte foto de familie, de maternitate, ședinte foto aniversare pentru cei mici, ședinte foto de portret fine-art sau corporate, conform ofertelor noastre disponsibile pe site și pe pagina de Facebook.
? E posibil ca după ce ieșim din case să aveți nevoie de o imagine proaspătă, o dată cu reînceperea în forță a activităților. Putem stabili de pe-acum împreună o sesiune foto corporate sau fine-art care să vă ajute sa reintrați în muncă cu un aer proaspăt. Stabilind de acum beneficiați, de asemenea, de reduceri de 10% și, de asemenea, ne veți ajuta și pe noi să fim împreună pe mai departe cu aceleași forțe.
? Dacă sunteți într-un domeniu în care ați putea avea nevoie de materiale publicitare, cum ar fi broșuri, agende, caiete personalizate sau roll-up-uri, vă stăm la dispoziție cu layout-ul și realizarea lor, la prețuri avantajoase.
? Dacă acum, în aceste momente deloc ușoare, am învățat cu toții cât de importantă este familia, vă rugăm ca după sărbătorile de Paști și ieșirea din starea de urgență, când ne vom mai liniști cu toții un pic, să îi invitați și pe părinții și chiar și pe bunicii voştri la viitoarele ședinte foto. Chiar dacă, poate, îi veți convinge mai greu, vă asigurăm ca vor aprecia enorm fotografia finală, printată și înrămată, pe care o vor privi zilnic, la locul cel mai drag din casa lor.
Noi vă asigurăm că până când vom redeschide porțile studioului vom perfecta la maximum siguranța medicală, prin metode speciale inovative cât și consacrate.
Știm că trebuie să avem răbdare și să trecem cu bine peste această perioadă dar sunt sigură că ne vom revedea în curând, sănătoși.
Vă mulţumim şi vă așteptăm cu drag!
Cristina Nichituş Roncea
Telefon: 0742111171
E-mail: photographystudio.ro@gmail.com
Adresa: Bucuresti, str. Gheorghe Petrascu, nr 12, in apropierea parcului IOR
Facebook: Photography Studio – Kids & Family
Instagram: cristinanichitusroncea
Site: https://www.photographystudio.ro/
Detaliile tehnice:
Album foto standard: Coperta Colotech 300g, plastifiată mat, printare digitală, hârtie lucioasă 170g, broşare. 20*20 cm. 20 de file (40 de pagini) – 200 lei
Album foto Premium: Copertă tare, pagini rigide, deschidere de 180 de grade, printare digitală. 20*20 cm. 10 file (20 de pagini) – 250 lei